Putem păstra ceea ce avem doar cu vigilenţă şi precum libertatea individuală vine în urma celor Doisprezece Paşi, aşa şi libertatea grupului izvorăşte din tradiţiile noastre.

Atâta timp cât legăturile care ne unesc sunt mai puternice decât acelea care ne-ar putea dezbina, totul va fi bine.

1. Este important ca bunăstarea noastră comună să fie pe primul loc; recuperarea personală depinde de unitatea comunității NA.

2. Pentru scopul nostru de grup, există o singură autoritate de bază, un Dumnezeu iubitor, așa cum se poate exprima în conștiința grupului. Liderii noștri sunt doar reprezentanți de încredere, ei nu guvernează.

3. Singura cerință pentru a deveni membru NA este dorința de a înceta consumul.

4. Este important ca fiecare grup să fie autonom, cu excepţia chestiunilor care afectează alte grupuri sau NA în general.

5. Fiecare grup are un singur scop primar – să transmită mesajul NA dependentului care încă mai suferă.

6. Este important ca un grup NA să nu susțină public, să nu finanţeze şi să nu împrumute numele NA niciunei organizaţii exterioare sau înrudite cu NA, pentru ca problemele legate de bani, proprietate sau prestigiu să nu ne distragă de la scopul nostru primar.

7. Ar trebui ca fiecare grup NA să se autofinanţeze şi să refuze contribuţii din afară.

8. Narcoticii Anonimi trebuie să rămână întotdeauna non-profesionistă, dar centrele noastre de servicii pot angaja personal calificat.

9. NA, în sine, n-ar trebui să aibă o organizare strictă vreodată, dar putem crea consilii sau comitete de servicii direct responsabile față de cei în slujba cărora se află.

10. NA nu are nicio opinie cu privire la chestiuni exterioare; prin urmare, numele NA n-ar trebui niciodată implicat în controverse publice.

11. Politica noastră de relații publice se bazează mai degrabă pe atragere decât pe promovare; noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna anonimatul personal la nivel de presă, radio și film.

12. Anonimitatea este baza spirituală a tuturor tradițiilor noastre, reamintindu-ne neîncetat să plasăm principiile înaintea personalităților.

Înțelegerea acestor tradiții vine treptat, odată cu trecerea timpului. Obținem noi informații pe măsură ce discutăm cu membri și vizităm diverse grupuri. De obicei, abia după ce ne implicăm în acțiuni de serviciu, conștientizăm că “recuperarea personală depinde de unitatea NA,” iar această unitate depinde de cât de bine respectăm tradițiile noastre. Tradițiile NA nu sunt negociabile. Acestea sunt instrucțiunile datorită cărora Comunitatea noastră rămâne vie și liberă.

Urmând aceste instrucțiuni în relațiile noastre cu ceilalți și, în general, cu societatea, evităm multe probleme. Asta nu înseamnă că tradițiile noastre înlătură toate problemele. În continuare va trebui să facem față dificultăților ce apar: probleme de comunicare, conflicte interne și confruntări cu persoane și grupuri din afara comunității. Totuși, respectând aceste principii, putem evita multe greșeli.

Multe dintre problemele noastre sunt similare celor cu care s-au confruntat predecesorii noștri. Datorită experienței lor, acumulată cu mult efort, au apărut Tradițiile, iar experiența noastră a demonstrat că acestea sunt la fel de valabile astăzi ca în ziua în care au fost formulate. Tradițiile noastre ne protejează de forțe din interior și exterior care ne pot distruge. Ele constituie legăturile trainice, care ne țin împreună, funcționând doar atunci când le înțelegem și le aplicăm.